Thea, secretară într-o editură, încearcă din răsputeri să-l evite pe șeful ei cam tâmpit și tiranic, Jerry. Când acesta o aude glumind pe seama lui, soarta fetei pare pecetluita, dar Thea scapă de concediere mințind că e însărcinată! Câștigând și simpatia afurisitelor de colege cu această minciună, Thea n-are decât o problemă: sarcina ei falsă convinge editura să scoată o carte despre acest subiect, iar coordonator e nimeni altul decât frumosul frate al lui Jerry, Nick.
Este primul film erotic 3D din lume care a făcut senzație. Dinastia Ming crede că datorită vieții scurte omul trebuie să profite din plin de viață, mai ales din punct de vedere sexual. Wei Yangsheng o va întălni pe Tie Fei, fiica unui preot, cei doi se vor îndrăgosti mai târziu și vor ajunge să se căsătorească, iar Wei Yangsheng va intra și el în familia lui Tei Fei.
Emma și Dean, doi elevi de liceu pleacă într-o excursie în Trinidad cu clasa pentru a ajuta la construirea unor locuințe prin intermediul unui ONG. Într-o seară, elevii se furișează pe un iaht la o petrecere. Emma cade de pe iaht, iar Dean este singurul care observă și sare în apă după ea. Cum incidentul se petrece chiar în timp ce sunt acostați de paza de coastă, cei cu iahtul pleacă și cei doi adolescenți rămân în mijlocul oceanului pe o barcă. În curând ajung pe o insulă și constată că nu este una locuită, așa că nu le rămâne decât să încerce să supraviețuiască acolo, în timp ce părinții lor vin de urgență în Trinidad și fac presiuni asupra autorităților să îi caute.
Prieteni din copilărie, Sean (Ryan Guzman) și Eddy (Misha Gabriel) sunt chelneri în elegantul hotel Dimont din Miami Beach, deținut de necruțătorul antreprenor Bill Anderson (Peter Gallagher). În timpul liber, ei conduc o trupă de rebeli, cunoscută sub numele de "The Mob", un grup de dansatori, muzicieni și artiști avangardiști, care fascinează publicul cu spectacole fenomenale.
Sarah Hargrave (Lisa Pelikan), văduva unui preot, călătorește cu un vapor din Tahiti către San Francisco împreună cu fetița ei de 1 an, Lilli. De pe o mică ambarcațiune în derivă pe mare, este salvat un băiețel de 2 ani, căruia Sarah îi da numele de Richard. Nu trece mult și la bordul vaporului izbucnește holera, iar femeia și cei doi copii ajung cu o barcă pe o insulă tropicală, exact locul în care s-a născut Richard. Anii au trecut, Sarah i-a crescut și educat pe copii, dar moare de pneumonie lăsându-i singuri pe cei doi adolescenți, care încet, încet, descoperă dragostea... Viața lor idilică este brutal întreruptă de sosirea unui vapor, forțându-i pe Richard (Brian Krause) și Lilli (Milla Jovovich) să se confrunte cu civilizația...
Cum să faci ca s-o desfaci? e o comedie romantică modernă cu Reese Winterspoon în rolul lui Alice Kinney, recent separată de soțul ei (Michael Sheen). Alice decide să înceapă o viață nouă și se mută înapoi în orașul său natal, Los Angeles, împreună cu cele două fetițe ale ei. În seara aniversării celor 40 de ani, Alice cunoaște trei tineri cineaști aspiranți care aveau nevoie disperată de un loc unde să locuiască. Ea acceptă ca cei trei să locuiască temporar în casa ei de oaspeți, dar acest aranjament va avea urmări neașteptate. Noua “familie” a lui Alice, dar și noua ei idilă romantică amenință să se transforme într-un dezastru când aceasta se trezește la ușă cu fostul ei soț, care s-a întors cu bagaje cu tot să reia relația întreruptă.
Cum să faci ca s-o desfaci? e o comedie despre dragoste, prietenie, și familiile pe care ni le formăm. Dar are și o lecție de viață extrem de importantă: să o iei de la început nu e o treabă de începător...
Oliver Barrett IV, student si component al echipei de hochei la Harvard, o intalneste pe Jennifer Cavalleri, studenta la Radcliffe cu care va trai o superba poveste de dragoste. Decid sa se casatoreasca dar tatal lui Oliver, Oliver Barrett III, nu e de acord si il dezmosteneste. Timpul trece si in incercarea de a avea copii ei descopera un crud adevar
Filmul prezinta povestea lui Baby, o adolescenta de 17 ani, ce se afla in vacanta cu parintii ei la un hotel din Catskills. Plictisindu-se la acest hotel, ea descopera o petrecere a angajatilor si este vrajita pe loc de dansul practicat de acestia. Se indragosteste de Johnny Castle, un tanar dansator al spectacolului organizat de hotel. Partenera lui de dans afla ca este insarcinata si astfel, Baby se ofera sa invete sa danseze si sa o inlocuiasca pe Penny. Insa tatal lui Baby nu este de acord cu acest lucru, considerand ca Jonny nu e de nasul ei
Allie Hamilton și Noah Calhoun s-au întâlnit într-o seară la carnaval și se îndrăgostesc. Părinții ei nu consimt legătura fiicei lor, deoarece familia lui Noah nu este suficient de bogată și cunoscută, și hotărăsc să se mute departe, cât mai departe de Noah.
Allie a așteptat mult timp ca Noah să îi răspundă la scrisori, dar după mai mulți ani hotărăște să se logodească cu Lon, un chipeș soldat american.
Măcinată încă de dragostea pe care o nutrește față de Noah, Allie decide să îi facă o vizită acestuia și constată că sentimentele lor sunt încă vii. Acum este momentul ca Allie să aleagă între Noah și proaspătul ei logodnic.
Povestea se petrece într-un viitor distopic, post-apocaliptic, în Texas, unde trăiește o comunitate de canibali. Filmul a fost descris drept o poveste de dragoste între un canibal cunoscut sub numele Miami Man (Momoa) și hrana sa. Waterhouse a primit rolul central feminin, cel al lui Arlen, Reeves interpretează un personaj numit The Dream, iar Carrey este The Hermit.
Helena (Clara Lago) a fost pregătită pentru o misiune de supraviețuire de la naștere, deși ea nu știe că face parte dintr-un test științific pe scară largă. Soarta ei se va schimba atunci când Álex (Álex González) o întâlnește și o face să descopere o nouă realitate, cu totul de neimaginat pentru ea. Dar povestea de dragoste dintre ei pune în pericol un experiment vital pentru întreaga omenire…
Filmul este inspirat din evenimentele istorice ce au avut loc in noaptea din 24 august 1572, noapte care mai este cunoscuta si sub numele de Noaptea Sfantului Bartolomeu. Filmul este povestea celui mai sangeros masacru din istoria Frantei. In acest film ne este prezentata o Franta sfasiata de un razboi religios.
Sophie și Ethan sunt căsătoriți, dar mariajul lor este pe cale să se destrame. La recomandarea psihoterapeutului lor, și pentru a încerca să salveze relația, ei decid să-și petreacă un week-end într-o cabană într-un loc idilic.
» Inregistrati pe site Total: 65 De o luna: 0 De o saptamana: 0 De ieri: 0 Azi: 0 »Dintre care Administratori: 5 Moderatori: Verificati: 0 Utilizatori: 58 » Dintre care Baieti: 47 Fete: 18