Marek a făcut un progres enorm, a reuşit să îşi stăpânească abilităţile magice, antrenându-se în mod regulat cu mentorul său Gojun Pye. Vrăjitorul malefic Szorlok nu a renunţat la ideea de a pune stăpânire pe Darkspore. Aproape reuşeşte, Gojun Pye fiind ucis. Un vechi duşman al lui Marek şi al prietenilor săi, Peregus Mallister, nu a putut trece peste umilinţa la care a fost supus şi îl răpeşte pe Thane, folosindu-se de puterile sale pentru a-i determina pe Marek şi prietenii săi să ducă la bun sfârşit o misiune pentru el. Marek nu are de ales, accepta. Va avea parte de una din cele mai dificile misiuni din viaţă.
Un antropolog criminalist cercetează un mormânt uriaş al unor oameni care au fost ucişi de ceea ce ea consideră că seamănă cu rănile provocate de cartuşe. Femeia împreună cu un soldat al Naţiunilor Unite pleacă de la acel mormânt pentru a inspecta un altul. În timp ce făcea săpături acolo, ea este atacată de o creatură nevăzută şi atrasă în apă. La o redacţie de ştiri din New York, Tim (Dominic Purcell) discută la telefon în timp ce se uită la TV pentru a vedea dacă numele său este menţionat cu privire la un caz la care a lucrat în care a descoperit cum se falsificau dovezi.
Într-o dimineaţă, după o furtună violentă, David Drayton (Thomas Jane), un grafician, împreună cu soţia lui Stephanie (Kelly Collins Lintz), se duce să verifice daunele produse de furtună. Ei descoperă un copac foarte mare ce fusese plantat de bunicul lui David căzut peste casă şi un altul din partea vecinului Brent Norton (Andre Braugher) care le-a distrus barca. David se duce la vecinul său pentru a-i cere detaliile asigurării ca să plătească pentru daunele produse acelei bărci. Curând, David şi Stephanie observă cum o ceaţă stranie pluteşte pe deasupra lacului şi se îndreaptă spre ei cu repeziciune.
În pădurile din Pacific Northwest, Ben Cash îşi creşte cei şase copii de unul singur după ce soţia a fost internată în spital deoarece suferă sindromul personalităţii multiple. Ben şi soţia lui Leslie sunt dezamăgiţi de capitalism şi viaţa americană, alegând să locuiască în sălbăticie, insuflând o înţelegere filosofică puternică în viaţa copiilor lor. Vreme de mulţi ani, Ben şi Leslie şi-au crescut împreună copiii, dar această boală s-a dovedit prea mult pentru ei şi a trebuit internată.
Trei dintre cei mai talentaţi povestitori ai cinematografiei – Roald Dahl, Walt Disney şi Steven Spielberg – îşi unesc forţele şi aduc pe marile ecrane aventura „Uriaşul Prietenos”, ecranizare după îndrăgitul roman omonim.
Regizat de Spielberg, producţia relatează povestea unei orfane şi a Uriaşului care îi face cunoştinţă cu fascinanta, dar periculoasa lui lume. Spre deosebire de toţi ceilalţi asemenea lui, Uriaşul Prietenos (Mark Rylance) este exprem de amabil şi gentil.
Deşi la început micuţa Sophie se teme de lumea uriaşă în care a ajuns, îşi dă seama repede că însoţitorul ei este o creatură blândă, iar curiozitatea o împinge să pună zeci de întrebări. Amicul ei o învaţă totul despre magie şi felul în care transmite vise copiilor de pe Pământ, dar o avertizează în acelaşi timp că o revoltă a giganţilor este pe cale să distrugă echilibrul pământenilor. Astfel, misiunea celor doi va fi aceea de a salva omenirea de uriaşul pericol din universul magic, pe cale să izbucnească.
Din 9 septembrie, producţia Walt Disney Studios Motion Pictures „Uriaşul Prietenos” aduce o aventură fascinantă pe marile ecrane din ţară.
Animaţie,Comedie..În urma unei petreceri a cârnaților doua zi cad dintr-un coș de cumpărături, acest cârnat erou și noii lui prieteni pornesc într-o aventură periculoasă prin magazin, ca să se întoarcă pe raftul lor înainte de reducerile de 4 iulie
Atunci când doi frați sunt blocați de o furtună de iarnă brutală cu un tată lor imprevizibil ei încep să suspecteze ca protectorul lor este cea mai mare amenințare a lor. Filmul spune povestea a doi frați (Holland și White) care sunt prinși în pădure împreună cu tatăl lor (Joel Kinnaman). Recent divorțat și concediat de la locul de muncă, tatăl devine imprevizibil și periculos si incepe să îngrozească băieții într-o cabină la distanță în pădure. Bradley, in varsta de 15 ani, si Caleb, de 12 ani, descopera rapid mai multe lucruri despre tatal lor si ceea ce inseamna ei cu adevarat pentru el.
Atunci când Pete McKell, un scriitor american cinic de jurnale de călătorie, decide să plece într-o croazieră pe răul din Parcul Naţional Kakadu împreună cu un grup pestriţ de turişti, nu are nici cea mai vagă idee despre experienţă terifiantă pe care o va trăi. După o prima zi plictisitoare şi lipsită de evenimente, membrii grupului o conving pe tânăra şi frumoasă localnică Kate Ryan, care le servea că şi ghid, să îndrepte barcă spre o zona neexporata până acum, descoperind un lac izolat în care vieţuieşte un crocodil uriaş, care este mănat numai de nevoia de a vană şi de a ucide. Teroarea se dezlănţuie atunci când ambarcaţiunea lor este lovită puternic din adâncurile întunecoase ale apei şi începe să se scufunde, oamenii îngroziţi fiind nevoiţi să se refugieze pe cea mai apropiată insuliţă.
O moarte suspectă, un fragment de os, amintind de un animal preistoric, sunt la început doar câteva elemente ce trezesc curiozitatea şi interesul unui grup de cercetători care sosesc în mica aşezare de lângă Lake Placid. Ei nu ştiu că se vor implica într-o terifiantă confruntare cu forţă necunoscută a unui crocodil uriaş.
În oraşul fictiv Tenderville, Oregon, Bill Williamson, un tânăr de 23 de ani, locuieşte cu părinţii lui şi câştigă un salariu modest ca mecanic, simţindu-se bombardat de problemele mondiale. Părinţii lui îi cer să se mute, iar Bill pleacă la muncă, luându-şi o cafea pe drum şi certându-se cu proprietarul cafenelei din cauza proastei calităţi a cafelei. La muncă, şeful său îl intrerupe în timp ce lucrează la un vehicul personal pe când se află încă în în cadrul programului.
Violentul Brendan Fletcher (Bill Williamson) are un plan de a schimba lumea prin exigenta răzbunare pe cei bogati, si baga groza în Washington. El detine un număr de oameni ostatici si ii foloseste ca sclavi pentru a răspândi mesajul său și a trezi omenirea. Este timpul pentru a distruge sistemul, iar schimbarea nu se va întâmpla în mod pasnic…
Bill Williamson consideră că misiunea lui este să-l omoare pe Presedinte si să termine odată pentru totdeauna cu Serviciile Secrete. Pentru a-și duce la capăt misiunea, Bill începe să omoare oameni nevinovați pentru a destabiliza populația. FBI încearcă să afle identitatea acestui lunetist și descoperă că Bill, mai vechea lor cunoștință este viu si nevătămat după ce acesta din urmă și-a înscenat moartea la postul de televiziune pe care îl asediase.
In cea de-a treia parte a filmului de actiune plin de supans Rampage: President Down 2016 cris si regizat după un scenariu de Uwe Boll in rolurile principale cu Brendan Fletcher, Loretta Walsh si Ryan McDonell.
In Londra, un adolescent, pe nume Quinn Abercromby, in timp ce era la locul de munca al mamei sale aparatul de forat se blocheaza in timp ce da de o gaura imensa Quinn este martorul trezirii unui dragon de mai multe sute de ani. 20 de ani mai tarziu, Quinn este conducatorul unui grup care se ascunde de dragoni intr-un castel abandonat si fortificat de grupul de supravieturioro. Dragonii s-au inmultit si au distrus lumea transformand rasa umana intr-o specie aflata in pericol de disparitie. Speranta vine din partea unui american pe nume Van Zan, cunoscut ca fiind singurul care a omorat vreodata un dragon, si a unei fete, Alex Jenson, care face parte din armata americanului. Acestia au o arma secreta, folosesc parasutisti ca momeala pentru a atrage si omori fioroasele bestii.
God’s Not Dead (2014) online subtitrat in romana Filmul "crestin", despre un student devotat Josh Wheaton (Shane Harper),care inca din prima zi este contestat de către profesorul său de filozofie dogmatic, domnul Radisson (Kevin Sorbo), pentru a dovedi existența lui Dumnezeu.
God’s Not Dead 2 – După ce primeşte la clasă o întrebare despre Iisus, o profesoară de liceu dă un răspuns care o bagă în belele şi care l-ar putea scoate pe Dumnezeu din educaţia publică pentru totdeauna
» Inregistrati pe site Total: 65 De o luna: 0 De o saptamana: 0 De ieri: 0 Azi: 0 »Dintre care Administratori: 5 Moderatori: Verificati: 0 Utilizatori: 58 » Dintre care Baieti: 47 Fete: 18